Presa din Turcia anunță arestarea unui român care vroia să se înscrie în ISIS. Reacția MAE

Presa din Turcia anunță arestarea unui român care vroia să se înscrie în ISIS. Reacția MAE
Publicat: 23/07/2015, 20:08

„Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în perioada 1 ianuarie – 23 iulie 2015, autoritățile turce nu au anunțat oficial arestarea sau deținerea vreunui cetățean român, suspect de tentativă de trecere ilegală a frontierei în Siria, pentru a se alătura combatanților teroriști străini”, afirmă MAE.

Ministerul Afacerilor Externe continuă verificările în acest caz, a precizat MAE pentru MEDIAFAX.

Potrivit unor surse militare turce, un cetățean român a fost reținut în timp ce încerca să traverseze frontiera dintre Turcia și Siria pentru a se alătura rețelei teroriste Stat Islamic.

Autoritățile turce au reținut, în primele șase luni ale anului 2015, 457 de „combatanți teroriști străini” care încercau să meargă la luptă în Siria, inclusiv un cetățean român, au declarat surse militare citate de agenția Anadolu.

Suspecții reținuți au fost din 32 de țări, cei mai mulți fiind chinezi. Potrivit surselor militare, dintre cei 457 de „combatanți străini” reținuți, 241 erau cetățeni chinezi, 56 ruși, 13 britanici, 12 francezi, cinci germani, cinci olandezi, cinci belgieni, doi americani, doi spanioli, doi italieni, doi bulgari, un român, un danez, un slovac și un australian. De asemenea, pe listă mai figurează 30 de palestinieni, 29 de turkmeni, nouă saudiți, șapte afgani, șase sud-coreeni, șase tadjici, cinci azeri, trei uzbeci, doi iranieni, doi tunisieni, un brazilian, un marocan, un kazah și un egiptean.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate oficiale alegeri prezidențiale 2024. Călin Georgescu îl ajunge din urmă pe Marcel Ciolacu, după...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online